Etapa 4




Learning Agremeent (LA)/Acordul de învăţare este un document care pune bazele cooperării pentru perioada de mobilitate a cursantului; acest acord stabileşte scopul perioadei de mobilitate, rezultatele învăţării, cum contribuie acestea la obţinerea calificării pentru care se pregăteşte cursantul; acordul de învăţare stabileşte cum este evaluat elevul/angajatul, şi cum pot fi recunoscute rezultatele învăţării.

Acordul de învățare:
  • ne informează dacă a fost sau nu dezvoltat un MoU,
  • stabileşte cadrul pentru un schimb concret/specific de mobilităţi,
  • defineşte condiţiile pentru mobilitatea fiecărui formabil în parte,
  • conţine informaţiile cheie, de contact, ale instituţiilor partenere implicate (cum ar fi furnizorii VET din ţara de origine şi din ţara gazdă și/sau instituţii intermediare) şi ale formabilul.
Instituţia de origine trebuie să discute cu formabilul în cauză toate aspectele legate de perioada de mobilitate.
În cazul în care condiţiile pentru mobilitate sunt aceleaşi pentru un grup de formabili, este posibil să se utilizeze acelaşi text (în Acordurile de învăţare), pentru toţi formabilii din grup. Cu toate acestea, fiecare formabil trebuie să primească şi să semneze un Acord de învăţare care să se refere la el/ea în mod individual.



AGENTIA NATIONALA
PENTRU PROGRAME COMUNITARE IN
DOMENIUL EDUCATIEI SI FORMARII PROFESIONALE
MINISTERUL EDUCATIEI SI CERCETARII STIINTIFICE
    ADRESA NOASTRA
Splaiul Independentei, nr. 313,
Biblioteca Centrala a Universitatii Politehnica Bucuresti,
Corp A, etajul 1, Sector 6, 060042, Bucuresti, Romania